Conferinţă Naţională Sanitas 05.12.2014

Au participat 186 de delegaţi din rândul membrilor de sindicat, iar în calitate de invitaţi au fost prezenţi din partea Min. Sănătaţii dl secretar de stat Francisk Iulian Chiriac, din partea C.N.A.S. dl preşedinte Vasile Ciurchea, precum şi Biroul Executiv al O.A.M.G.M.A.M.R., dl preşedinte Mircea Timofte, dna Carmen Mazilu, dl Emil Buiga, dl Viorel Spatariu- vicepreşedinti, dl Cezar Alexandru- secretar naţional.
Dl Iulian Chiriac a subliniat faptul că în ultima perioadă Min. Sănătăţii a fost deschis tuturor doleanţelor Sanitas, pentru care zilnic se încearcă găsirea de soluţii care să determine condiţii de muncă şi salarii mai bune, deoarece “nu este suficient ceea ce s-a materializat până în prezent”.
Totodată se intenţionează crearea unui parteneriat privind derularea anumitor proiecte din cadrul ministerului.
Admite că Federaţia Sanitas reprezintă baza sistemului sanitar din România, de la care pot veni soluţii reale şi speră ca în urma unor analize şi decizii bine argumentate, luate de comun acord, sănătatea să intre pe un făgaş normal.
Dl Vasile Ciurchea reiterează de asemenea disponibilitatea la dialog de care a dat dovadă în relaţia cu Sanitas. 
Aminteşte  punerea în practică a obligativităţii managerilor de spital de a implica liderul de sindicat Sanitas în actul de conducere, prin participarea la luarea deciziilor.
Afirmă că deşi problema salariului are o importanţă majoră, un loc însemnat trebuie să îl reprezinte şi calitatea actului medical, motiv pentru care a lansat invitaţia Federaţiei Sanitas de a demara un proiect comun privind dezvoltarea acestui capitol.
Accentuează faptul că îmbunătăţirea actului medical se poate realiza doar prin servicii medicale de calitate.
Recomandă ca spitalele publice să negocieze foarte mult preţurile cu producătorii de medicamente, dând exemplul spitalelor private. De asemenea, se doreşte abordarea unor soluţii economice dar eficiente în ceea ce priveşte administrarea medicamentelor.
Susţine că C.N.A.S. încheie anul în bune condiţii, fără datorii, iar anul viitor va exista un mic surplus.
Declară că în 2014 majoritatea investigaţiilor în ambulatoriu sau în internarea de zi au fost mai puţin costisitoare.
Doreşte modificarea pachetului de servicii medicale, în acest sens solicită propuneri de la asociaţiile medicale privind atribuirea diagnosticării cazurilor (în ambulatoriu, internare de zi sau internare continuă).
Încearcă să stabilească protocoale în administrarea medicamentelor şi afirmă că un factor esenţial pentru reducerea cazurilor de cronici îl reprezintă prevenţia, astfel subliniază necesitatea controlului periodic.
Afirmă că sunt spitale unde numărul de cazuri a crescut peste valoarea de contract, iar în prezent, împreună cu ministrul sănătăţii, se caută soluţii legale, însă doar pentru plata cazurilor justificate, analizându-se foaia de observaţie.
La final, asigură că rămâne în continuare un partener deschis propunerilor venite din partea Sanitas.   
Prin mesajul dlui Mircea Timofte se evidenţiază aspectele care au avut o implicare comună, O.A.M.G.M.A.M.R. şi Sanitas,dintre care derularea de proiecte europene în beneficiul asistentului medical; implicarea activă în programul naţional de oncologie pentru protecţia as. med. care lucrează în acest domeniu; modificarea legislaţiei prin care as. med. îşi  menţine gradul principal şi gradaţia la promovarea studiilor superioare; aprobarea eliberării adeverinţei în baza căreia să promoveze şi as. med. care au luat examenul de grad principal; îndreptarea legislativă prin care as. med. pot fi pensionaţi la 65 de ani; programul de valorizare a diplomelor de care vor beneficia cca 60 mii de as. med. care erau discriminaţi prin nerecunoaşterea diplomelor în alte ţări; înfiinţarea unui compartiment pentru asistenţi medicali în cadrul Min. Sănătăţii prin care să fie reprezentate atât interesele profesionale, cât şi cele sociale din acest domeniu.
Afirmă că pe viitor îşi propune iniţierea unui demers comun în ceea ce priveşte prevenţia în sănătate.
Pe agenda de lucru a conferinţei s-au aflat: raportul de activitate al Fed. Sanitas (în perioada 2012 până în prezent), raportul financiar, raportul Comsiei de cenzori, strategia federaţiei din perioada 2014-2016.

Dl preşedinte Leonard Bărăscu a prezentat cele mai semnificative repere ale activităţii organizaţiei, afirmând că “există o deschidere pentru alte noi realizări demne de efortul, valoarea şi forţa Fed. Sanitas, emblemă a realizărilor concrete a celor peste 100 de mii de membri care îşi fac loc în marea noastră familie. Realizări ale tuturor celor care cred în puterea luptei pentru apărarea drepturilor şi intereselor membrilor de sindicat din sănătate şi asistenţa socială.
Federaţia Sanitas este aici, sunteţi voi! Este aici să arate şi să caute direcţiile bune sau să intervină ca adevăraţi sindicalişti prin mijloacele noastre specifice, nepermiţând nimănui niciodată să sfideze atât prestaţia noastră, cât şi a celor care lucrează în sistem. 
În 2015 e nevoie poate să schimbam puţin câte ceva, să rămânem această importantă federaţie din ţară şi e bine să ţinem cont de ceea ce ne uneşte şi nu de ceea ce ne dezbină. Să fim în continuare solidari şi să păstrăm această mare federaţie la locul pe care l-a avut până acum, adică în fruntea tuturor.”

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii
* Please Don't Spam Here. All the Comments are Reviewed by Admin.

Ads Area