1 februarie 1990 – 1 februarie 2021:
31 de ani de activitate sindicală SANITAS!
Prima aniversare ÎN STRADĂ!
De ziua noastră ne-am fi dorit o altfel de aniversare! Dar autoritățile ne obligă, prin nepăsarea cu care tratează problemele sistemului medical și ale celui de asistență socială, să cerem în Piața Victoriei respectarea drepturilor membrilor noștri!
Membrii Consiliului Național al Federației SANITAS protestează luni, 1 februarie 2021, în fața Guvernului, în numele colegilor noștri din spitale, din centre medicale și medico – sociale, din instituții de asistență socială. Protestează pentru cei care luptă pentru viețile noastre, pentru cei care luptă de peste 12 luni cu virusul care a provocat pandemia; pentru drepturile colegilor care sunt prezenți în centrele de vaccinare sau sunt epuizați în centrele de asistență socială.
Oamenii aceștia au înțeles că profesiile pe care și le-au ales presupun și prezența în linia întâi a războiul cu noul coronavirus; și nu cer nimic în plus față de lege. CEREM DOAR SĂ SE RESPECTE LEGEA! Solicităm:
1. Aplicarea corectă a Legii 153/2017: respectarea creșterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 și repararea inechităților generate de această lege față de categoriile de salariați cu cele mai mici venituri din sistem!
2. Raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată - în special a sporurilor pentru condiții de muncă - pentru toți angajații din sistemul sanitar.
3. Acordarea stimulentului de risc pentru angajații din asistența socială!
Aniversăm 31 de ani de activitate sindicală protestând pentru apărarea și respectarea drepturilor membrilor noștri.
ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI PUTERNICI!