Dr. Vlad Dima, vicepreședinte al Comisiei de medici a Federației SANITAS:
Odată
cu transferarea contribuțiilor de la angajat la angajator, mult așteptata
majorare a salariului de bază va deveni practic inexistentă; majorarea
salariului de bază va fi anulată de valoarea contribuțiilor transferate.
In
plus, sporurile vor fi eliminate în totalitate aproape, prin limitarea lor la
30% pe ordonator de credite. Mare atenție, însă: ordonatorul de credite nu este
spitalul în care lucrati !!! Ordonatorul de credite este instituția căreia i se
subordoneaza spitalul (primăria, consiliul județean, Ministerul Sănătății sau
Academia Română).
Ținând
cont că sporurile actuale reprezintă aproximativ 54% din cheltuielile
salariale, cum credeți ca ar putea fi repartizate noile sporuri? Cum vor fi ele
încadrate în cele 30 de procente? După ce criterii? Pentru care dintre noi?
Considerăm că este momentul să luptăm pentru drepturile noastre salariale și, uniți fiind, putem obține un rezultat favorabil și echitabil. Trebuie să recunoaștem că am fost induși în eroare cu o perdea de fum numită “noua grilă de salarizare”, în spatele căreia se află o imensă capacană, bine ascunsă și neevidențiată până de curând – transferarea contribuțiilor. Am crezut, pentru câteva luni, în intenția guvernanților de a sprijini sănătatea și a opri exodul personalului medical. Dar nu sunt decât vorbe goale, declarații politice de adunat voturi!

Pe
scurt: crește salariul de bază, dispar sporurile și plătim noi toate
contribuțiile.
Vi se pare corect? Vă place? Sunteți dispuși să acceptați o asemenea manevră care va duce, în realitate, la o stagnare a veniturilor (în cel mai fericit caz), dacă nu chiar la o diminuare a lor?
Vi se pare corect? Vă place? Sunteți dispuși să acceptați o asemenea manevră care va duce, în realitate, la o stagnare a veniturilor (în cel mai fericit caz), dacă nu chiar la o diminuare a lor?
Dacă
facem un exercițiu de imaginație și privim în viitorul apropiat, se naște o
întrebare firească: ținând cont că ne vom plăti singuri cotizațiile, în cazul
unui concediu medical ne va fi plătit salariul de către angajator? Cum se va
rezolva această problemă?
Pentru
medici, însă, marea surpriză vine odată cu modificarea timpului de lucru la 48
de ore pe saptămână, față de 35 de ore în prezent. Ce înseamnă asta? Se va
ajunge la obligativitatea de a efectua câte o gardă saptamanal, respectiv 4
gărzi obligatorii pe lună. Știați acest lucru, dragi colegi? Practic, abia dupa
ce vom depăși cele 4 gărzi obligatorii, vom fi plătiți pentru restul gărzilor
pe care le vom face pentru un ban în plus. Credeți că veți mai avea timp liber
pentru familie sau pentru a vă odihni? În mod sigur, nu.
În
concluzie, avem 2 variante: să plecăm capul și să acceptăm toate condițiile mai
sus expuse sau să ieșim acum în stradă și în mediul online și să luptăm pentru
un viitor mai bun, pentru o normalitate a salarizării și a timpului de muncă
pentru cadrele medicale.
Să
nu uităm că, într-o societate normală, sănătatea și învățământul trebuie
considerate domenii strategice. Dar așa cum vedem, în prezent suntem tratați ca
o simplă anexă a dorințelor politice.
Cred că este momentul să le spunem, direct guvernanților: ”nu aveți cuvânt! Ați câștigat puterea pe baza unor promisiuni pe care nu mai puteți să le îndepliniți!”
Cred că este momentul să le spunem, direct guvernanților: ”nu aveți cuvânt! Ați câștigat puterea pe baza unor promisiuni pe care nu mai puteți să le îndepliniți!”