Conform calendarului de proteste anunțat săptămâna trecută, astăzi, 9 mai 2016, Federaţia SANITAS din România a pichetat Ministerul Muncii.
SANITAS a solicitat: eliminarea inechităţilor şi discriminărilor salariale pentru toate categoriile profesionale din sistemul sanitar, de asistenţă socială şi medico-socială, majorare salarială cu 25% în 2016, reglementarea timpului de muncă pentru medici, implicit plata corectă a gărzilor, deblocarea şi finanţarea posturilor de specialitate, reglementarea funcţionării reţelei de medicină şcolară, respectarea normativelor de personal din sistemul sanitar, etc. Toate revendicările înaintate de SANITAS sunt publice şi se găsesc şi pe site-ul www.federatiasanitas.ro
SANITAS va continua negocierile cu Ministerul Muncii, va susţine în continuare necesitatea apariţiei unei ordonanţe de urgenţă care să elimine inechităţile şi discriminările salariale din sistemul sanitar şi sistemul de asistenţă socială, aşa cum au fost ele prezentate de Federaţie la toate negocierile care s-au desfăşurat până acum.
În acest sens, o delegație a Federației SANITAS a purtat astăzi discuții cu ministrul muncii, dl Dragoș Pîslaru, iar la finalul întâlnirii acesta a ieșit să discute cu membrii SANITAS prezenți la pichetare și le-a cerut un răgaz de câteva zile pentru a putea veni cu un răspuns concret din partea guvernului privind ordonanța de urgență pentru eliminarea inechităților și discriminărilor salariale din sistem.
Demisia ministrului sănătății, dl Patriciu Achimaș-Cadariu, nu schimbă programul acțiunilor sindicale SANITAS și îi asigurăm pe salariaţii din sistemul sanitar şi sistemul de asistenţă socială că soluţionarea revendicărilor SANITAS este prioritară pentru Federaţia noastră şi în acest sens vom continua toate pichetările anunţate pentru perioada 9-13 mai a.c.
Pe tot parcursul acestei săptămâni vor fi organizate adunări publice în faţa Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerului Finanţelor Publice.
Federaţia SANITAS din România atrage atenţia Guvernului României că situaţia în care se află sectorul sanitar trebuie reglementată, iar lipsa de răspuns va fi amendată cu grevă generală.
Este timpul să spunem STOP umilirii cadrelor medicale!
STOP ! Umiliri cadrelor medicale !
mai 09, 2016
0